Kees Van Dongen
…
Sint atit de enervata… nu stiu cum sa sa ma imbrac. Bernice imi propune sa-mi
imprumute bluza ei de matase. Si apa ei de colonie, patchuli. Ma stropesc cu ea, Henry e ingrijit… Eu pina in prezent
nu prea am dat atentie la toate astea. Fara sa mai spun ca la noi a-ti ingriji
corpul inseamna sa ai pacatul orgoliului…
El ma asteapta la intrarea artistilor.
Ceainaria nu este prea departe, din fericire, pentru ca Bernice mi-a imprumutat
si pantofii si imi sunt prea mici. Este un loc extraordinar, cu flori si cristale.
Noi intram si lumea se intoarce dupa noi. M-am pudrat foarte alba. Bluza mea
verde, tocurile inalte atrag privirile si patchouli excita nasul. Ma asez la
marginea scaunului meu. Am impresia ca visez… Se aduce ceaiul, piinea prajita,
untul, dulceata. Visul se va transforma din ce in ce in cosmar. Mi-e tare foame
si am muscat o bucata prea mare de paine prajita care mi se opreste in git.
Vreau sa beau o inghititura de ceai si il vars pe bluza, untul de pe piinea
prajita aluneca spre barbia mea; am impresia ca se aude in celalalt colt al
salonului cum mestec, caci lumea se uita la mine. Henry la fel, a incetat sa
manince. Si dulceata… am infipt lingurita in chisea fara sa observ ca exista o
lingurita speciala pentru servit. Henry, cu ochii totdeauna albastri, mi-o
intinde amabil. O intind pe piine, dar putin prea multa si mai rau decit untul,
picura, ceea ce ma face sa-mi ling degetele, pentru ca nu mai stiu unde mi-e
servetelul, cred ca a cazut si dorind sa beau din ceasca, inghit prea mult, si
sorbind se face un zgomot de cataracta…
- A luat-o de la zoo!
- Una prost albita!
- Unde se va ajunge daca sunt tolerati intr-un local ca acesta!
Aud
toate astea. Si Henry probabil la fel. Si simt ca-mi arde obrazul. Nu indraznesc
sa-l privesc. El pune un dolar pe masa. Ma ridic, ma impiedic din cauza
pantofilor prea strimti de care ma eliberasem putin, dar trebuie sa-i imbrac
din nou.
Tot ce noi ziceam : negrii, albii,
nu era adevarat. Nu, noi nu sintem la fel, sint locuri unde noi nu putem sa
mergem. El ma conduce in tacere. De fapt, ce ar putea sa-mi zica? Oh! As fi
vrut sa mor!
- E o placere sa-ti imprumute omul lucrurile! Bombanea
Bernice, vazindu-si bluza patata. Scroafa!
In seara aceea, nu stiu cum am dansat
charlestonul.
Seara urmatoare, gasesc buchetul de
violete. Si cartea de vizita. "Voi fi la iesire. Va iubesc, Henry!"
Prima mea declaratie de dragoste! Pe
scena zbor, sar, salt.
- Iarta-ma ca te-am dus intr-un local atit de
snob…
- Sa ma ierti dumneata… Nu stiu sa ma port.
Are un suris formidabil.
- Dar totul se invata, Josephine.
Totul. Acum stiu sa tin o lingurita
si stiu, de asemenea toate cintecele lui Ethel Waters. Ce noroc, pentru ca intr-o
seara Ethel soseste ragusita. Se descurca, avind o maiestrie deosebita, dar a
doua zi raguseala o biruie si nu vine deloc. Bat la usa directorului : "Domnule, eu cunosc toate cintecele!" El ma priveste surprins : "Ia sa
vedem!" Nu este usor sa cinti asa, pur si simplu, intr-un birou, in fata unui
domn care te priveste cu o curiozitate de entomolog. Dar de cind Henry, in
ciuda a tot ce simt, mi-a spus ca ma iubeste, mi se pare ca totul mi-e posibil.
Incep cu Dinah, melodia la moda, cel mai
mare succes al Ethelei : "In ordine, imi spune directorul. Tu cinti in
seara asta."…
Josephine de Josephine Baker si Jo Bouillon
Sa aveti pofta de cultura!
Comentarii
Trimiteți un comentariu