marți, 2 octombrie 2012

Superioara celei naturale

 
 
Pe podeaua gri, de cauciuc, a unei fabrici de ambalare a cărnii de porc din nord-vestul Franței, un anumit domn M., înconjurat de carne de porc in diverse stadii de tranșare, îmi ține o lecție improvizată despre anatomia porcului postindustrial.

M., președintele unei companii care produce carne „reasamblată”  pentru consumatorii bogați şi care este oarecum timid atunci când vine vorba de publicitate, m-a invitat să fac un tur al fabricii, iar acum s-a oprit lănga o linie de producție şi se uită cum doi dintre angajați reconstruiesc un „picior” de porc din mai multe bucăţi de carne.
 

 
 



Bucățile de carne dezosată, ținute ȋn sare timp de 24 de ore, şi de pe care fusese înlăturată orice urmă de grăsime, zac ȋn jurul muncitorilor ȋn cutii metalice de mici dimensiuni, precum componentele de pe o linie de asamblare a unei fabrici. La fiecare câteva secunde, unul dintre muncitori alege o bucată, ȋi verifică aspectul, apoi o aşează cu grija, alături de alte bucăţi similare, intr-o matriță care are formă de franzelă, lungă de un metru si făcută din oţel inoxidabil.


 
 



Rezultatul acestei operațiuni este un mănunchi de carne care imită straturile musculare ale unui picior de porc. „Desigur, un picior adevărat are șase mușchi”,  recunoaște M., un bărbat la vreo patruzeci de ani, care ȋşi ascunde corpul bine făcut şi costumul sub halatul alb pe care îl poartă ȋn fabrică. „Aici folosim doar cinci, pentru a obține o formă cât mai apropiata de cea naturală. Sau chiar superioara celei naturale”, spune el, ridicând ușor din umeri.


 
 

M., glumește doar pe jumătate. Când matrița este adusa la o presiune suficient de mare, bucățile separate de carne se lipesc ȋntr-o singură bucată mare, care, atunci când este tăiată felii, arată ca jambonul adevărat – doar că nu are oase şi, foarte important, nu prezintă urmele obișnuite de grăsime, țesutul conjunctiv sau variațiuni de culoare care sunt acum atât de deranjate pentru consumatorii francezi care frecventează supermarketurile.
 
„Clienții vor ca jambonul să aibă o culoare roz-pal si omogena”, îmi spune M., parcă cerându-şi scuze. „Iar aceasta este o problemă, pentru că mușchii pe care ȋi găsim la un picior de porc adevărat, au câteodată o culoare închisă, alteori deschisă, iar uneori sunt înconjurați de grăsime, ceea ce consumatorii sau comercianții nu agreează. Prin urmare, acum trebuie să facem jambon omogen.’’…

                                                                                „Sfârșitul hranei” de Paul Roberts
 

Fotografii de Robert Staudinger si Andreas Franke
 
 
Sa aveti pofta de cultura!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu