Hrană nelegiuită

El cel dintîi a mustrat pe oameni că se hrănesc cu carne şi cel, dintîi a spus aceste cuvinte înţelepte, dar care n-au fost luate în seamă: „încetaţi, muritori, a vă întina trupurile cu o hrană nelegiuită. Sînt cereale, sînt poame care cad de greutatea lor din ramuri şi struguri pe viţe. Sînt zarzavaturi plăcute şi legume, al căror fruct tare poate fi înmuiat prin foc. Aveţi de asemenealapte şi mierea care miroase a parfum de flori. Pămîntul vă aduce belşug de bogăţii şi hrană plăcută şi oferă mese fără omor şi sînge. Cu carne îşi potolesc foamea doar fiarele. Şi nu toate. Căci calul, oile şi vitele trăiesc cu iarbă. Dar cei cărora le este sufletul nedomesticit şi sălbatic, tigrii Armeniei, leii furioşi, urşii, lupii, caută cu plăcere hrană cu sînge.

 

Vai! cît de mare crimă este de a introduce măruntaie în măruntaie, de a îngraşă corpul cu bucăţi de corp şi de a trăi o fiinţă din moartea altei fiinţe. Oare în mijlocul atîtor avuţii pe care le naşte cea mai bună dintre mame, pămîntul, nu e nici o plăcere mai mare decît aceea de a muşca cu dinte sălbatic din bucăţi care au simţit durerea şi de a reînnoi obiceiurile cyclopilor? Oare nu poţi să-ţi potoleşti foamea pîntecelui lacom, decît dacă ai ucis pe altul? Oamenii acelei vîrste pe care o numim de aur au fost fericiţi hrănindu-se cu roade ale arborilor şi cu ierburi pe care le scoate pămîntul şi nu şi-au mînjit gura cu sînge.

 

 

 Atunci şi păsările şi-au mişcat însiguranţă aripile prin aer şi iepurele a rătăcit fără frică pe cîmpuri şi pe peşte nu-l agăţase în undiţă credulitatea sa. Toate erau fără viclenie, netemîndu-se de nici o cursă şi trăiau într-o pace deplină. Dar după ce cineva, blestemat fie, oricine va fi fost, nu s-a mulţumit cu hrana de pînă atunci a oamenilor şi a înghiţit în pîntecele lacom mîncări de carne, s-a deschis calea crimei. Socotesc că pentru a ucide fiare s-a pătat pentru prima dată fierul de sînge. Aceasta n-ar fi fost prea mult. Fiindcă mărturisim că animalele care ne doresc moartea trebuie să fie date morţii, cu toată părerea de rău. Dar trebuiau să fie numai ucise, nu şi mîncate. De aci nelegiuirea a mers mai departe. Se spune că prima victimă care şi-a meritat moartea a fost porcul, fiindcă a dezgropat seminţele lui Ceres cu rîtul şi a năruit speranţa omului. Se spune că un ţap a trebuit să fie jertfit pe altarul lui Bacchus, fiindcă a ros o viţă. Greşeala sa a vătămat pe doi. Dar ce aţi meritat voi, turme de oi, născute pentru a ajuta pe oameni, voi care purtaţi ugerele pline de nectarul laptelui, care dăruiţi lina voastră pentru îmbrăcăminte moale şi care sînteţi mai de folos prin viaţa, decît prin moartea voastră?

 

 Ce au meritat boii, fiinţe fără viclenie şi înşelăciune, liniştite şi nevătămătoare, născute să suporte munca? Este fără inimă şi nevrednic de darul lui Ceres cel ce poate să ia de la jug şi să taie pe muncitorul ogorului său, cel ce poate să taie cu securea gîtul strivit de muncă al celui prin care de atîtea ori s-a reînnoit ogorul şi a dat atîtea roade. Şi nu e destul că săvîrşesc aceste nelegiuiri; oamenii îşi iau ca tovarăşi la astfel de crime pe zei şi cred că divinităţile cerului se bucură de uciderea unui juncan de jug. Victima, fără pată şi de o frumuseţe desăvîrşită, căci e rău pentru ea că e frumoasă, împodobită cu panglici şi aur, este dusă în faţa altarului, unde neştiutoare aude rugăciuni şi vede că i se pun între coarne turte de grîu, pe care ea le-amuncit, şi, înjunghiată, pătează de sînge cuţitul, pe care poate l-a văzut oglindindu-se în apa limpedede ritual.



 

 Apoi sînt privite măruntaiele smulse din pieptul încă viu şi sînt cercetate în ele gîndurile zeilor. De unde la om atîta poftă pentru mîncăruri oprite? Indrăzniţi să vă hrăniţi cu ele, o muritori? Nu faceţi aceasta şi luaţi aminte la sfaturile mele: cînd veţi simţi în cerul gurii voastre carnea de bou, să simţiţi şi să ştiţi că este a tovarăşilor voştri de muncă. Şi, fiindcă un zeu îmi inspiră graiul, mă voi supune zeului care mă inspiră. Sufletul meu este ca oracolul de la Delphi; de-l voi deschide, cerul se va deschide şi zeii vor vorbi prin gura mea. Voi prevesti lucruri mari, care multă vreme au stat ascunse şi nedescoperite de mintea înaintaşilor. Imi place să merg prin înaltul spaţiilor. Imi place, părăsind pămîntul şi netrebnica locuinţă a trupului, să fiu purtat prin nori şi să mă opresc pe umerii puternicului Atlas. Să privesc de departe sufletele rătăcitoare si lipsite de raţiune şi celor ce tremură şi se tem de moarte .

 

                                                                         ( Publius Ovidius Nasso - Metamorfoze )

 

Ritual Memories - Iwajla Klinke

 

 

Sa aveti pofta de cultura!