vineri, 11 octombrie 2013

Cinci oua tari



 

 ( poveste chinezeasca )


 

 

 



Demult, demult, trăia un ţăran. El era sărac lipit pământului şi umbla prin sate după lucru. Şi a umblat el, a umblat, multe locuri a văzut, dar de lucru n-a găsit.
Şi iată că într-o zi, când de-abia se mai ţinea pe picioare de oboseală şi nu mai putea de foame, zări o cârciumă, intră şi ceru să i se fiarbă cinci ouă tari. După ce le mâncă, se scotoci în buzunare după bani, dar în buzunare, ioc. Nu ştiu cum pierduse bănuţii.

«Ce să fac? se gândea el - îmi rămâne doar să mai comand ceva şi între timp să-mi iau tălpăşiţa fără să fiu văzut.»

Dar soarele răsare de la răsărit şi apune la apus, o zi vine după alta, şi săracul nu avu vreme nici să clipească măcar şi trecură douăzeci de ani. Într-aceasta învăţase o meserie şi se făcuse tâmplar, câştigând bani din care să trăiască. Mergând el odată spre casa de unde plecase, dădu peste satul cu cârciuma şi-şi aminti ce i se întâmplase aici acum douăzeci de ani. Intră şi ceru din nou cinci ouă tari. Cârciumarul nu-l mai recunoscu, dar întâmplarea de atunci n-o uitase. Mâncă el ouăle şi-l întrebă pe cârciumar:
-Cât îţi datorez pentru aceste cinci ouă tari?
-Dă-mi cinci bănuţi de aramă şi e bine, răspunse cârciumarul. Ţăranul scoase zece. Cârciumarul se miră şi spune:
-Frăţioare, e prea mult, dă-mi numai cinci. De ce îmi dai încă pe-atât?
-Ai uitat - spuse zâmbind ţăranul - cu douăzeci de ani în urmă am mâncat cinci ouă tari şi n-am plătit, înseamnă că-ţi datorez zece.
Cârciumarul stătu mult pe gânduri, îşi plecă capul şi începu să strige:
-Va să zică aşa! Acum douăzeci de ani ai mâncat cinci ouă tari de găină? Câţi pui aş fi putut avea în aceşti ani din ele? Şi de câte ouă m-ai păgubit? Dacă socotim drept, îmi datorezi mulţi, mulţi bani. Dă-mi-i, că de nu, mergem la judecător să ne judecăm.








Ţăranul nu se sperie deloc şi zâmbind spuse:
-Bine, du-te tu, iar eu vin pe urmele tale.
Cârciumarul se duse la judecătorie şi depuse plângere. Spuse de-a fir a păr cum de l-a înşelat ţăranul şi câţi bani trebuie să primească acum pentru cele cinci ouă.
Judecătorul îl ascultă şi începu să dea din cap în semn de încuviinţare. Cârciumarul se bucură că va câştiga procesul şi bani mulţi şi îi făcu judecătorului un dar scump.
Judecătorul îl aştepta pe ţăran să vină la rând. După mult timp veni şi acesta, se înclină până la pământ în faţa sa şi îi spuse:
-Domnule, vă rog să mă iertaţi că am întârziat. Am avut o treabă foarte importantă, de aceea n-am putut veni mai devreme.
-Ei, ţăranule! Ce tot spui? Ce treabă poate fi mai importantă decît un proces la judecătorie? i se adresă supărat judecătorul.
-Iată care a fost treaba, domnule, răspunse liniştit ţăranul. Fratele meu s-a hotărât să semene puţină mazăre. A fiert mai întâi seminţele şi a aşteptat să se răcească, să le semene. A trebuit să aşteptăm mult până s-au răcit. Când s-au răcit le-am semănat repede şi imediat am fugit încoace. Uitaţi-vă, abia mă mai ţin pe picioare de oboseală.

Judecătorul, curierii, cârciumarul şi toţi câţi erau de faţă au pufnit în râs auzind vorbele ţăranului.
-Ai mai auzit să creadă cineva aşa ceva? Cum pot să răsară seminţele de mazăre fiartă? i-a zis judecătorul râzând batjocoritor.
-De ce să nu răsară? Dacă din seminţe de mazăre fiartă nu pot ieşi lăstari, atunci cum pot ieşi pui din ouă fierte?

După ce ţăranul rosti aceste vorbe, nimeni nu mai râse în sală. Judecătorul se uită la cârciumar, cârciumarul la judecător şi nici unul nu mai ştiu ce să mai spună.

 

 




Artist Lynn Skordal




Sa aveti pofta de cultura!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu