fragment
din
NĂSCUT ÎN URSS
NĂSCUT ÎN URSS
de
Vasile Ernu
Prietenii mei
occidentali, educaţi la înalte şcoli şi tobă de carte, îmi reproşează deseori
că noi, în URSS, n-am reuşit să construim o societate civilă. Şi le spun că aşa
e. Da, noi n-am reuşit să construim o societate civilă precum cea occidentală,
dar nici nu cred că aveam nevoie de ea, căci societatea sovietică funcţiona
altfel, avea şi alt ritm şi un alt mecanism. Noi aveam alte întîlniri care
jucau rolul „societăţii civile” şi vă asigur că în viaţa noastră de zi cu zi,
acestea se derulau perfect.
Primul spaţiu de
întîlnire, cu rolul unor cluburi de dialog social, de dezbatere politică, de
analiză, de luări de poziţii şi de beţie, neapărat, era kuhnea/bucătăria. (Relaţia comunismului cu bucătăria este o realitate
comună tuturor ţărilor comuniste). La început ne întîlneam în bucătăriile de la
komunalkă,
după care statul ne-a pus la dispoziţie apartamentele de bloc, dotate fiecare
cu bucătărie. Aveam nevoie de bucătărie, nu atît pentru a găti, cît pentru a organiza
aceste întîlniri ale „societăţii civile” sovietice. Partidul nu putea să nu ne
pună la dispoziţie astfel de posibilităţi. Ne întîlneam, discutam şi beam
imediat. Întîlnirea începea de la o banală întrebare retorică între prieteni:
„Poate are sens să bem ceva?!”. Şi toţi eram de acord că are sens şi mergeam la
bucătărie şi discuţia curgea la fel de „imediat”.
La întîlnirile
acestea participau de obicei prietenii, dar deseori se alăturau şi persoane mai
puţin cunoscute. Ne permiteam să discutăm aproape despre orice. Discutam
poziţia conducătorilor faţă de politica externă sau internă şi puneam la
îndoială pînă şi intervenţia noastră în Afganistan. Discutam cine de ce cărţi a
mai făcut rost şi ce muzică a mai achiziţionat, care mai era starea lui Saharov
şi ce mai spunea Europa
Liberă. Ne gîndeam la noi
metode de îmbunătăţire a sistemului şi ne deranja mult mai mult incapacitatea
statului de a ne pune la îndemînă obiecte de larg consum decît linia lui
ideologică. Statul, în felul său ne tolera, ne asculta şi ne punea la
dispoziţie atîta marfă cît să nu avem îndoieli ideologice prea mari. În sinea
noastră, toţi ştiam că sîntem pe o poziţie ideologică superioară duşmanului
nostru, iar corifeii noştri, Marx şi Lenin, n-aveau cum să greşească. Da,
Partidul din cînd în cînd mai călca strîmb, unii lideri mai greşeau, dar asta
presupunea că putem reveni la linia trasată de primii revoluţionari. Dezbăteam
şi acest lucru la bucătărie, locul de întîlnire a „societăţii civile”
sovietice.
Dar asta nu era tot. Statul ne mai
dădea o ocazie de întîlnire, pe care cetăţenii unei ţări capitaliste nici nu
şi-ar putea-o imagina, şi anume oceredi/coada. A sta la coadă este un mod de a fi, este o ipostază a
fiinţei comuniste, este sentimentul comunist al fiinţei. Cine nu cunoaşte acest
sentiment, habar n-are ce este viaţa. Iar sovieticii aveau apucături ruseşti şi
deseori ajungeau la discuţii metafizice de genul: există Dumnezeu? care este
sensul vieţii? …
Анжелa
Джерих
Sa
aveti pofta de cultura!
Comentarii
Trimiteți un comentariu