...cu cafea

 

Se inalta oboseala din mine
Ca norul de pe munte, sau ceata din vai,
Cand se amesteca norul cu ceata. Undeva sus
(Pe la mijoc de codru verde),
Ti-am trecut tie o parte din povara clipei
De-acum (care e dulce), din povara clipei de ieri,
Un ieri lung-prelung.

Stau cu un pahar cu "toc inalt" in mana
Din care am sorbit doar cafea.
Ar trebui sa incep sa scriu si eu cu tocul,
Versuri cu toc inalt, e frumos zici,
Dar acestea ce sunt?

 

 

 

Orice prilej de a-ti spune te iubesc e nimerit
Deci un toast dis-de-dimineata
Cu o cupa de cafea.

 

 

Sa inchinam acest pahar pentru tot ce vedem in jur.
"Or sa creada ca e patriotica". Si, ce, nu e?
Ma gandesc la aceasta camera.
La aceasta mareata dezordine, care apropie oamenii
Pentru vecie.

 

 

 

Sunt clipele cu care ne rascumparam viata
Cum muntele plateste cu ferigi dreptul la stanci,
Platim aceaste mici gungureli, oftaturi, snopeli
(Lesinati, inviati cu apa si infasurati in trei cearsafuri!)
Urcusul spre culmea de unde ne vedem noi cel mai bine,

Noi cei intregi, noi cei adevarati, noi cei de
La tarmul dragostei -

 

 

Nu simtiti undeva, departe, un val izbind tarmul?
Lasa pe mal alge mototolite,
Ca foile pe care incerc sa te
Descriu si care s-au invalmasit
Printre cearsafuri, perne -
Ce voiam sa spun? Asta. Atat.
"E foarte bine". "Bineinteles".

Prizonierul din cafea de Marin Sorescu

 

 

Sa aveti pofta de cultura!