Haiku

 
 
Haiku este un gen de poezie tradițional japoneză, cu formă fixă. Un haiku este format din 17 silabe împărțite în 3 versuri formate din 5, 7, respectiv 5 silabe.
Un lucru foarte interesant despre haiku-uri este că trebuie să conțină cel puțin un cuvânt sau imagine care să exprime anotimpul în care acesta a fost scris. Japonezii tratează foarte mult natura în haiku-urile lor.
Basho este considerat maestrul suprem al poeziei haiku. Îți prezint în continuare 13 dintre cele mai frumoase haiku-uri scrise de el:

 
 
      Câţi fluturi
nu şi-au fluturat cărarea
de-a curmezişul zidului!
 
   M-am întors
zărind un arbore uriaş:
munţii verii.
 

 
 
    Norii, când şi când,
Acoperă luna
Împrospătând lumina privirii
 
     Păsările nu cunosc
Floarea numită fluture.
Cer de toamnă.
 





      Uneori norii
Aduc odihna
Celor ce admiră luna!
 
 
 
Vântul de toamnă
Bate deşi
Din marginea drumului
hibiscusul s-a lăsat
păscut de cal.

 

 
 
      A treizecea noapte fară lună
criptomeri de o mie de ani
ce-i înşfacă ciclonul.
 
    Pe marea întunecată
ţipătul unei raţe sălbatice
albeşte vag.
 

 
 
      Bujor de iarnă
şi fluierar care spui atâtea -
cuc al zăpezilor.
 
 
Subt burniţă,
nalbele
deschid un cer senin.



 
 
     Întreaga familie in vizită la cimitir -
părul nins,
bastoane în mână, sprijin.
 
 
     Zeul – absent;
frunze moarte – gramadă.
Pustiu.
 
 




Sa aveti pofta de cultura!

Comentarii