Copacul şi dovleacul

 
 
de Anton Pann
 
 
 



Pe lângă un copac mare,
Un dovleac, din întâmplare,
Primăvara răsărise
Şi pe dânsul se suise;





 
 
Care într-atât crescuse,
Încât vârfu-i întrecuse,
În lung ş-în lat să-ntinsese,
Ramurile-i cuprinsese,




 
 
Şi pretutindeni umpluse
De dovleci care făcuse.
Deci cu această estime
Văzându-se la-nălţime,




 
 
Începu să se mândrească
Şi zicând să se fălească:
- “Vezi, eu numa-ntr-o vară
Cât crescui şi tot cresc iară,




 
 
Şi tu, copac din vechime,
În sumă de ani mulţime,
D-ai fi crescut voiniceşte,
Precum şi vrejul meu creşte,
 
 
 

 
 
Mai-mai ajungeai la stele,
După părerile mele.”
Iar copacul cel cu minte
I-a răspuns aste cuvinte:




 
 
- “Ei! te lauzi tu acuma,
Că încă n-ai văzut bruma,
Dar când va da şi zăpadă
Atuncea eşti jos grămadă!”
 
 
 

 
 
Gândeşte la viitoare
Şi la cele-ntâmplătoare.
Nu te înălţa cu firea,
Pân’nu-ncerci nenorocirea.




the 40th Annual Safeway World Championship Pumpkin Weigh-Off
Photo by Justin Sullivan




Sa aveti pofta de cultura!

Comentarii