Ceva bun şi fără bani

  Scena din Avarul de Molier -  William Powell Frith 

Harpagon: Maitre Jaques, m-am obligat ca în această seară sublimă să primesc oaspeţi. I-am invitat la mine la cină.

Jacques: S-a întîmplat o minune cerească.

Harpagon: Ce-aţi putea găti bun pentru noi?

Jacques: Aş găti eu ceva bun, sărmanul de mine, dar de unde bani pentru asta?

Harpagon: La dracu, bani, bani, mereu bani! Parcă v-ar fi crescut cuvîntul ăsta pe limbă. Cum deschideţi gura, cum vă iese din gură ca un porumbel. La dracu, de ce vorbiţi neapărat despre lucruri neplăcute? De cînd vă treziţi şi pînă mergeţi la culcare, nu pomenişi decît despre bani.

Valere: Maitre Jacques, răspunsul dumitale este atît de absurd şi de penibil...Oricare bucătar poate să improvize pentru că aici stă secretul acestui meşteşug! Orice om de bine care are bani poate să gătească ce-i pofteşte inimioara pentru că are bani. Dar adevărata artă a unui maestru culinar stă in imaginaţia acestuia, de a găti ceva bun şi constistent care să nu coste bani. Cel mai uşor lucru de pe pămînt este să mănînci cu bani. Ei, dar adevărata artă este să mănînci bine dar fără bani, aici este cheia priceperii, pentru că un bucătar adevărat poate să gătească ceva formidabil fără să cheltuiască o leţcaie.

Jacques: Ceva bun şi fără bani?

Valere: Exact.

August Desperet

Jacques: Stăpîne şi domnule Valere, dacă credeţi că puteţi să faceţi acest lucru singuri, atunci eu mă dau la o parte. Descurcaţi-vă cum ştiţi că eu n-am învăţat asta, nu ştiu cum să gătesc ceva care nu costă.

Harpagon: Iar acum vreau ca să-ţi închizi pliscul şi să asculţi: de ce avem nevoie?

Jacques: Păi nu aveţi un maestru de ceremonii? Să vă aranjeze el o masă bună cu bani puţini.

Harpagon: Ştiu, dar mie mi-e poftă să te-ntreb pe tine, nu pe el.

Jacques: Cîte persoane vin la masă?

Harpagon: Cred că opt sau nouă. Dar găteşti numai pentru opt, dar destul de mult cît să ajungă pentru zece.

Valere: Se înţelege de la sine.

Jacques: Atunci avem nevoie de patru castroane mari pentru supă, cinci castroane mici pentru sos, platouri mari şi mici pentru aperitive şi friptură.

Harpagon: La dracu, nu mă pun acum să hrănesc tot oraşul.

Jacques: Ca friptură v-aş recomanda o...

Harpagon: (îi astupă gura cu mîna) Gura! Nu te potoleşti odată, pramatie? Vrei să mă ruinezi?

Comédie française, regia : Catherine Hiegel

 
Jacques: Ca aperitiv aş putea...

Harpagon: Încă? Nu vrei să taci, deci? (iară-i astupă gura cu mîna)

Valere: (către Jacques) Mi-e teamă că dumneata vrei să-i saturi pe toţi pînă crapă. Crezi tu că acest domn cumsecade şi-a invitat pritenii la masă cu intenţia de a-i ucide? Citeşte numai cîteva sfaturi medicale sau întreabă un medic al oraşului dacă vine pe aici despre mîncare: tot ce semănîncă este dăunător şi cu cît mănînci mai puţin cu atît eşti mai uşor şi ai conştiinţa mai liberă.

Harpagon: Aşa da. Vorbeşte înainte că bine vorbeşti. Bravo!

Valere: Bunule Maitre Jacques, mie mi-e teamă că dumneata cu această masă pompoasă pe care vrei să ne-o oferi, ne pregăteşti deja şi o groapă la cimitir. Trebuie să mîncăm din politeţe, mai mult simbolic, să gustăm şi să ne săturăm din arome. Nimeni nu ne obligă să mîncăm pînă crăpăm. Nu cunoşti maxima antică:” trebuie să mănînci ca să trăieşti, nu să trăieşti ca să mănînci”?

  Scenografie de R. Finkelstein

Harpagon: Oh, ah, ce frumos ai vorbit. Vino în braţele mele şi lasă-mă să te îmbrăţişez pentru aceste cuvinte. Această maximă este cea mai frumoasă maxmă dintre toate maximele pe care le-am auzit vreodată. Trebuie să trăieşti atîta vreme cît poţi mînca şi nu să mănînci ca să nu poţi trăi...sau cum?

Valere: Trebuie să mănînci ca să trăieşti, nu să trăieşti ca să mănînci.

Harpagon: (către Jacques) Ai auzit deci. (către Valere) Cum se numeşte acest mare om care ascris aceste cuvinte sublime?

Valere: Sincer să fiu, nu-mi mai amintesc.

Harpagon: Scrie-mi iute acest text pe hîrtie. Vreau să-l scriu pe un pergament cu litere aurii, să-l pun în ramă şi să-l agăţ deasupra căminului în sufragerie.

Valere: O să fac acest lucru. Lăsaţi-mă pe mine să mă îngrijesc de toate, o să aranjez eu cumtrebuie această cină. O să fac eu rost de ce trebuie

Harpagon: Bravo, aşa-mi place.

Jacques: Foarte bine. Atunci nu mai trebuie să-mi bat eu capul cu asta. Mai puţină osteneală cuatît mai bine.

Harpagon: (către Valere)Trebuie să optaţi pentru nişte feluri de mîncare simple, din care se mănîncă puţin dar care satură cît două porţii mîncate odată. Cred că ar fi bine să gătiţi nişte ghiveci călugăresc cu mazăre şi salată de sfeclă roşie sau o tocană de cartofi şi vinete iar ca desert nişte compot de mere pe care nu trebuie să-l îndulciţi foarte tare.

Valere: Nu vă faceţi nici un fel de griji, am eu grijă de toate.


 

 L'Avare - 1980 - Louis de Funès

 

 

 

Sa aveti pofta de cultura!