De la kuhne la oceredi

 
 
fragment
din

NĂSCUT ÎN URSS
de
Vasile Ernu
 
 
 
 
 
 
Prietenii mei occidentali, educaţi la înalte şcoli şi tobă de carte, îmi reproşează deseori că noi, în URSS, n-am reuşit să construim o societate civilă. Şi le spun că aşa e. Da, noi n-am reuşit să construim o societate civilă precum cea occidentală, dar nici nu cred că aveam nevoie de ea, căci societatea sovietică funcţiona altfel, avea şi alt ritm şi un alt mecanism. Noi aveam alte întîlniri care jucau rolul „societăţii civile” şi vă asigur că în viaţa noastră de zi cu zi, acestea se derulau perfect.



 
 
 
Primul spaţiu de întîlnire, cu rolul unor cluburi de dialog social, de dezbatere politică, de analiză, de luări de poziţii şi de beţie, neapărat, era kuhnea/bucătăria. (Relaţia comunismului cu bucătăria este o realitate comună tuturor ţărilor comuniste). La început ne întîlneam în bucătăriile de la komunalkă, după care statul ne-a pus la dispoziţie apartamentele de bloc, dotate fiecare cu bucătărie. Aveam nevoie de bucătărie, nu atît pentru a găti, cît pentru a organiza aceste întîlniri ale „societăţii civile” sovietice. Partidul nu putea să nu ne pună la dispoziţie astfel de posibilităţi. Ne întîlneam, discutam şi beam imediat. Întîlnirea începea de la o banală întrebare retorică între prieteni: „Poate are sens să bem ceva?!”. Şi toţi eram de acord că are sens şi mergeam la bucătărie şi discuţia curgea la fel de „imediat”.
 

 
 
La întîlnirile acestea participau de obicei prietenii, dar deseori se alăturau şi persoane mai puţin cunoscute. Ne permiteam să discutăm aproape despre orice. Discutam poziţia conducătorilor faţă de politica externă sau internă şi puneam la îndoială pînă şi intervenţia noastră în Afganistan. Discutam cine de ce cărţi a mai făcut rost şi ce muzică a mai achiziţionat, care mai era starea lui Saharov şi ce mai spunea Europa Liberă. Ne gîndeam la noi metode de îmbunătăţire a sistemului şi ne deranja mult mai mult incapacitatea statului de a ne pune la îndemînă obiecte de larg consum decît linia lui ideologică. Statul, în felul său ne tolera, ne asculta şi ne punea la dispoziţie atîta marfă cît să nu avem îndoieli ideologice prea mari. În sinea noastră, toţi ştiam că sîntem pe o poziţie ideologică superioară duşmanului nostru, iar corifeii noştri, Marx şi Lenin, n-aveau cum să greşească. Da, Partidul din cînd în cînd mai călca strîmb, unii lideri mai greşeau, dar asta presupunea că putem reveni la linia trasată de primii revoluţionari. Dezbăteam şi acest lucru la bucătărie, locul de întîlnire a „societăţii civile” sovietice.
 
 

 
 
Dar asta nu era tot. Statul ne mai dădea o ocazie de întîlnire, pe care cetăţenii unei ţări capitaliste nici nu şi-ar putea-o imagina, şi anume oceredi/coada. A sta la coadă este un mod de a fi, este o ipostază a fiinţei comuniste, este sentimentul comunist al fiinţei. Cine nu cunoaşte acest sentiment, habar n-are ce este viaţa. Iar sovieticii aveau apucături ruseşti şi deseori ajungeau la discuţii metafizice de genul: există Dumnezeu? care este sensul vieţii? …
 
 
 

 
 

 
 

 
 

 
 
 
 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

Анжелa Джерих




Sa aveti pofta de cultura!

Comentarii