… - Pot sa-mi
permit, stimate domn, sa intru în vorba cu domnia voastra? Caci sub haina modesta,
ochiul meu încercat recunoaste în persoana dumneavoastra un om cult si neobisnuit
cu bautura. Eu am pretuit întotdeauna cultura îmbinata cu sentimentele înalte,
de altminteri sunt consilier titular. Ma numesc Marmeladov, consilier titular.
Îmi îngaduiti întrebarea: ati fost functionar?
- Nu, eu studiez... raspunse tinarul; oarecum
surprins de tonul ciudat, pompos al interlocutorului sau si de faptul ca îi
vorbea asa, de-a dreptul. Si cu toate ca numai cu câteva clipe în urma simtise
în treacat dorinta de a se apropia de
oameni, oricine ar fi ei, la primul cuvânt ce-i fu adresat se trezi în el
vechea senzatie neplacuta de enervare si dezgust pe care o simtea de câte ori un
strain intra sau numai încerca sa intre în vorba cu el.
- Asadar, sunteti student, sau ati fost student!
exclama functionarul. Eram sigur! Experienta, stimate domn, vechea mea
experienta! Si, multumit de sine, îsi atinse fruntea cu degetul. Ati fost
student sau v-ati ocupat în general de chestiuni stiintifice! Permiteti... El se
scula, clatinându-se pe picioare, îsi lua sticluta si paharul si se aseza piezis
la masuta lui Raskolnikov. Era afumat, dar vorbea destul de vioi si chiar emfatic,
numai din când în când se încurca nitelus sau lungea frazele. Se repezise spre
Raskolnikov cu atâta aviditate de parca nici el, de o luna întreaga, nu mai
vorbise cu nimeni.
- Stimate domn, începu Marmeladov aproape
solemn, saracia nu este un viciu, acesta este un adevar. Mai stiu, si asta nu
este mai putin adevarat, ca nici betia nu este o virtute. Dar mizeria, stimate
domn, mizeria este un viciu. În saracie mai pastram înca nobletea sentimentelor
înnascute. În mizerie, însa, nu le mai pastreaza nimeni si niciodata. În
mizerie, omul nici nu este macar alungat din societatea umana cu batul, ci maturat
cu târnul, ca sa fie si mai umilitor. Si pe buna dreptate, fiindca în mizerie,
chiar eu, cel dintâi, sunt gata orisicând sa ma insult pe mine însumi. De aici -
cârciuma! Stimatul meu domn, acum o luna de zile domnul Lebeziatnikov a batut-o
pe sotia mea si sotia mea nu-i de teapa mea! Pricepeti? Si apoi, permiteti-mi sa
va întreb, asa,din pura curiozitate: ati avut vreodata ocazia sa va petreceti
noaptea pe Neva,în slepurile cu fân?
- Nu, n-am
avut acest prilej, raspunse Raskolnikov. Ce sunt aceste slepuri?
- Ei bine,
eu vin de acolo, de cinci nopti acolo dorm... Omul îsi umplura paharul, îl dadu
pe gât si cazu pe gânduri. De hainele lui si în par se prinsesera, într-adevar,
ici-colo, fire de iarba uscata. Dupa cât se vede, de cinci zile nu se dezbracase
si nu se spalase. Îi erau murdare mai ales mâinile, rosii, unsuroase, cu
unghiile îndoliate. Toata sala asculta vorbele lui, desi nu cu prea multa atentie.
Baietii începura sa chicoteasca în dosul tejghelei. Cârciumarul coborî din
odaia de sus, pesemne înadins ca sa asculte ce va spune “mascariciul", si
se aseza deoparte, cascând alene, cu ifos. Marmeladov parea binecunoscut prin
partea locului. De altminteri, si felul lui de a vorbi, pompos, îl capatase
desigur în urma numeroaselor discutii cu diversii necunoscusi pe care-i
întâlnea prin cârciumi. La unii betivi acest obicei ajunge o necesitate, mai
ales la betivii care acasa la ei sunt tinuti din scurt, cu asprime. Si tocmai
de aceea, în societatea tovarasilor de chef ei parca încearca mereu sa se
justifice si, daca se poate, sa trezeasca chiar stima.
- Mascariciule! zise tare cârciumarul. De ce nu
muncesti, de ce nu te duci la slujba, daca esti functionar?
- De ce nu
ma duc la slujba, stimatul meu domn? raspunse Marmeladov, adresându-se lui
Raskolnikov, ca si cum acesta i-ar fi pus întrebarea. Pentru ce nu ma duc la
slujba? Credeti oare ca nu ma doare inima ca ma târasc fara rost ca un vierme în tarana? Oare n-am suferit eu
când, acum o luna, domnul Lebeziatnikov a snopit-o în bataie pe sonia
mea, iar eu zaceam beat - n-am suferit eu oare? Permiteti, tinere, vi s-a
întâmplat vreodata... hm... de pilda, sa cereti un împrumut fara nici o speranta?
- Mi s-a întâmplat... adica, cum fara nici o
speranta?
- Cu desavârsire
fara speranta, stiind dinainte ca nu va veti alege cu nimic. De pilda, stiti
cât se poate de bine ca cutare cetatean, loial si folositor societatii, pentru
nimic în lume n-o sa va dea bani, caci, permiteti-mi sa va întreb, de ce vi i-ar
da? Stie prea bine ca nu-i va mai vedea niciodata. Din mila? Dar domnul
Lebeziatnikov, care e la curent cu ideile noi, ne-a explicat deunazi ca, în
vremea noastra, mila este interzisa chiar de stiinta si ca se obisnuieste acest
lucru în Anglia, unde se aplica economia politica. Si atunci, dati-mi voie sa va
întreb, pentru ce mi-ar da bani? Si, uite, cu toate ca stii dinainte ca n-are sa-ti
dea nimic, totusi te duci si...
-ori.jpeg)
- La ce
bun sa te mai duci? îl întrerupse Raskolnikov.
- Pai, daca
nu ai la cine, daca nu ai unde sa te duci? Caci orice om trebuie sa aiba macar
un loc pe lume unde sa se poata duce! Fiindca vine o clipa când îti trebuie
neaparat o iesire... Când propria mea fiica s-a dus pentru cea dintîia oara cu condicuta, atunci m-am tot dus si eu... (stiti,
fie-mea are condicuta...), adauga el, în paranteza, aruncând o privire cam nelinistita
tânarului. Nu-i imic, stimate domn, nu-i nimic! se grabi sa declare
numaidecât, cu liniste prefacuta, în timp ce baietii de la tejghea pufneau de
râs si însusi cârciumarul surâdea. Nu-i nimic! Nu ma rusinez când vad ca lumea
da din cap, fiindca lucrul e cunoscut de toti, si tot ce este ascuns se da în
vileag; iar toate acestea nu mai trezesc în sufletul meu dispret, ci smerenie.
Fie si asa! “Iata omul!" Permiteti, tinere: ati putea dumneavoastra... Dar
nu, trebuie sa exprim în cuvinte mai tari, mai plastice, nu-ati putea, ci-asi îndrazni uitati-va acum la mine, sa afirmati ca nu
sunt porc? Tânarul nu raspunse.
- Bine,
urma grav oratorul, cautând sa ia un aer cât mai demn cu putinta si asteptând sa
se stinga în odaie chicoteala stârnita de vorbele lui. Fie, sunt un porc, dar
ea e o cucoana! Eu sunt un animal, dar Katerina Ivanovna, sotia mea, este o
persoana culta si fiica de ofiter de stat-major. Fie, eu sunt un ticalos, dar
dânsa are un suflet mare, plin de sentimente nobile, este opersoana cu educatie.
Si cu toate acestea... o, daca i-ar fi mila de mine! Bunul meu domn, bunul meu
domn, trebuie doar ca omul sa aiba macar un singur locsor unde sa gaseasca
mila! Katerina Ivanovna, însa, cu toate ca e o doamna plina de marinimie, este
nedreapta... Si, cu toate ca îmi dau seama singur ca atunci când ma trage de par
o face din bunatatea inimii dumisale (caci, repet fara sa ma rusinez, nevasta
mea ma trage de par, tinere, starui Marmeladov cu un aer si mai demn, auzind aceleasi chicoteli), dar, Doamne, ce s-ar
întâmpla daca macar o data s-ar îndura... Dar, nu! Nu! Toate acestea
sunt vorbe zadarnice si nu face sa mai vorbim! Ce sa mai vorbim!... Caci nu o
singura data am avut ce mi-am dorit si nu o data i-a fost mila de mine, dar...
asa sunt eu, sunt o bruta.
- Ba
bine ca nu! spuse cârciumarul, cascând. Marmeladov izbi hotarât cu pumnul în
masa.
- Asa
sunt eu! Stiti dumneavoastra, domnul meu, ca eu i-am baut pâna si ciorapii? Nu
pantofii, caci asta poate ca ar parea mai firesc, dar ciorapii! I-am baut
ciorapii! I-am baut si salutul din lâna de angora, salutul care i-a fost daruit
demult, salutul care era numai al ei si nu al meu! Locuim într-o maghernita
friguroasa, si în iarna asta ea a racit si a început sa scuipe sânge. Avem trei
copilasi. Katerina Ivanovna munceste din zori pâna în seara - freaca, spala, curata copilasii, fiindca din
tinerete a fost învatata cu curatenia; si are pieptul slab, e predispusa la
oftica, si eu simt toate acestea. Credeti poate ca nu le simt? Si cu cât beau
mai mult, cu atât simt mai tare. Tocmai de aceea beau, fiindca bautura ma face sa
simt si sa compatimesc... Beau, ca sa sufar mai tare! Si, cuprins parca de deznadejde,
omul îsi pleca fruntea pe masa…
F. M. Dostoievski
Photo by Boris
Michailov
Sa
aveti pofta de cultura!
Comentarii
Trimiteți un comentariu