de Fraţii Grimm
... Când se făcu ora
prânzului, numai ce văzură pe-o cracă o păsărică albă şi frumoasă, care cânta
atât de duios, că se opriră vrăjiţi s-o asculte. După ce-şi sfârşi cantul,
păsărica îşi întinse aripile şi zbură, "zvâââârrrr!" pe dinaintea
copiilor. Dacă văzură ei asta, începură a se lua după ea până când se făcu de
ajunseră la o căsuţă. Cât ai clipi, păsărica se lăsă pe acoperiş şi când veniră
mai aproape de căsuţă, copiii rămaseră cu gurile căscate. Păsămite, toată
căscioara era făcută din pâine şi acoperită cu cozonac, iar geamurile erau din
zahăr curat.
- Hai să-ncepem să
îmbucăm! zise Hansel. Şi să ne fie de bine! Eu o să mănânc o bucată din
acoperiş, iar tu, Gretel, ia de gustă din fereastra asta, că e tare dulce!
Hansel n-aşteptă să
fie rugat şi, înălţându-se pe vârfurile picioarelor, rupse o bucăţică din
acoperiş, să-şi dea seama ce gust are. În acest timp, Gretel ronţăia de zor o
spărtură de geam. Şi numai ce se auzi deodată o voce subţirică, ce venea
dinăuntrul căsuţei:
- Cronţ, cronţ,
cronţ, da ce tot ronţăie a mea căscioară?! Cine, cine e afară?
Şi copiii răspunseră
pe dată:
- Vântul, vântul!
Azi înconjură pământul!
Şi, fără să se
sinchisească defel, continuară să mănânce şi mai cu poftă. Cum îi plăcuse
grozav acoperişul, Hansel mai rupse din el o bucată bună, iar Gretel nu se lăsă
nici ea mai prejos şi, desprinzând un ochete de geam, se aşeză jos şi începu
a-l ronţăi cu poftă.
Şi când nici nu se
aşteptau, odată se deschise uşa şi-o femeie bătrână de tot, ce se sprijinea
într-o cârjă, ieşi din casă, târşindu-şi picioarele.
La vederea ei,
Hansel şi Gretel se speriară atât de tare, că scăpară tot ce aveau în mână. Dar
vezi că bătrâna nu-i lua la rost, ci începu a-i întreba, clătinând uşurel din
cap:
- Ei, copiii mei
dragi, da cine v-a adus aci? Poftiţi de intraţi înăuntru şi rămâneţi la mine,
că nu vă fac nici un rău.
Şi luându-i pe
amândoi de mână, îi duse în căsuţă. Iar acolo îi aştepta o mâncare, să-ţi lingi
degetele, nu alta: lapte şi clătite cu zahăr, mere şi-o mulţime de nuci! După
ce se ospătară ei bine, bătrâna le pregăti două paturi cu aşternutul cum îi
zăpada şi Hansel şi Gretel se culcară fără nici o grijă şi se simţiră în al
nouălea cer.
Bătrâna se arătase
prietenoasă ca să le câştige încrederea, dar vezi că era o vrăjitoare haină,
care pândea copiii ca să-i atragă cu şosele şi momele. Şi numai de aceea făcuse
şi căsuţa de pâine, să-i ademenească mai uşor.
De-i cădea vreunul
în gheare, îndată îi făcea de petrecanie şi, după ce-l fierbea, îl înghiţea cu
lăcomie. Ziua când se bucura de un astfel de ospăţ o socotea ca pe-o zi de
sărbătoare şi cum de n-ar fi fost aşa pentru ea!
Vrăjitoarele au
ochii roşii şi vederea scurtă, dar vezi că adulmecă de departe, ca jivinele,
când se apropie picior de om. Şi la fel de bine adulmeca şi cotoroanţa asta. De
cum i-a simţit pe Hansel şi Gretel că se apropie de acele locuri, a şi început
a hohoti cu răutate şi-n vorbele ei era numai batjocură:
- Pe ăştia îi şi am
în mână, nu-i las eu să-mi scape...
De cum se iviră
zorile, vrăjitoarea fu în picioare, ca nu cumva să se trezească mai înainte
copiii. Şi când îi văzu ea pe amândoi cât de drăgălaş dorm împreună şi cât de
rumen şi rotofei le e obrazul, nu mai putu de bucurie şi începu a mormăi mai
mult pentru sine: "Straşnică bucătură o să am, n-am ce zice!".
Apoi apucându-l pe
Hansel cu mâna ei sfrijită, îl împinse până la un grăjduleţ cu gratii de fier
şi-l închise acolo. Şi era zăvorât aşa de straşnic, că oricât ar fi strigat şi
s-ar fi zbătut, nu i-ar fi folosit la nimic.
După ce-l puse la
popreala pe Hansel, babuşca intră în camera unde dormea Gretel şi, zgâlţâind-o
ca s-o trezească, începu a o ocărî şi a-i striga:
- Scoală, leneşo, şi
du-te de adu apă, să-i faci o fiertură bună lui frate-tău, că l-am închis în
grajd şi trebuie să-l îngrăşăm! Acu e numai piele şi os, dar când s-o mai
împlini - o să-l mănânc!
Gretel, începu a
plânge cu lacrimi amare, dar vezi că lacrimile ei nu-i muiară inima cotoroanţei
şi, până la urmă, trebui să se supună şi să facă tot ce-i poruncea vrăjitoarea
cea haină. Şi-n timp ce lui Hansel i se aducea cea mai bună mâncare, ca să se
îngraşe, Gretel abia de căpătă de la babuşcă nişte coji de raci.
În fiecare
dimineaţă, babuşca se strecura şontâcăind până la grajd şi încă din prag se
apuca să strige:
- Hansel, ia scoate
un deget afară, să vad de te-ai îngrăşat de ajuns!
Dar vezi că ghiujul
de Hansel îi trecea printre gratii un oscior, şi cum babuşca avea ochii tulburi
şi vedea că prin sită, era încredinţată că-i întinde un deget. Şi de fiecare
dată se tot minuna cotoroanţa cum de nu se mai îngraşă.
Trecură aşa zilele
şi văzând că după a patra săptămână, Hansel rămăsese la fel de ogârjit ca şi
înainte, îşi pierdu răbdarea şi nu mai vru să aştepte.
- Hei, Gretel, o
strigă ea pe fetiţă, grăbeşte-te de adu apă, că de-i curge untura de gras ce e,
ori de-i slab ca un ogar, eu pe Hansel îl tai şi-l pun la fiert!
Vai, cum se mai boci
biata surioară, când trebui să care apa pentru a doua zi, şi cum îi şiroiau
lacrimile amare pe obraz!
- Doamne, ajută-ne!
strigă ea după un răstimp. De s-ar fi întâmplat să ne înghită fiarele sălbatice
ale codrului, am fi murit măcar împreună!
- Ia mai sfârşeşte
odată cu bocitul, se răsti cotoroanţa la fată, că doar nu-ţi ajută la nimic
toată văicăreala!
Nici nu se luminase
încă bine de ziuă, când începu Gretel roboteala. Că doar trebuia să care apă,
să atârne cazanul pentru fiertură în cârligul de fiert şi să aprindă focul.
- Mai întâi, aş vrea
să punem la copt, auzi tu? se răsti baba la Gretel. Că am aprins cuptorul şi
aluatul l-am frământat de mult.
Nu-şi sfârşi bine
vorba, că vrăjitoarea o şi îmbrânci pe biata Gretel afară, unde era cuptorul
din care ieşeau limbi de flăcări.
- Hai, bagă-te
înăuntru, îi porunci vrăjitoarea şi vezi dacă-i destul de încins, ca să punem
înăuntru pâinea!
Vezi că afurisita de
cotoroanţă nu degeaba o îndemnă pe fată să se vâre în cuptor! Că de-ndată ce-ar
fi fost înăuntru, vrăjitoarea pac! ar fi închis cuptorul. Şi-ar fi ţinut-o
acolo până ce se rumenea bine. Şi-apoi ar fi mâncat-o... Numai că Gretel băgă
de seamă ce gânduri clocea în cap vrăjitoarea şi se prefăcu că-i nătângă şi
neîndemânatică:
- Aş intra, dar nu
ştiu cum să fac... Pe unde să intru? Şi cum anume?
- Eşti proastă ca o
gâscă! o ocărî baba. Păi... nu-ţi dă prin cap pe unde, că-i deschizătura destul
de mare? Ia te uită, şi eu as putea să încap în ea! Şi, şontâcăind, se apropie
de cuptor şi-şi vâri capul în el.
Gretel doar asta
aştepta şi-i dădu un brânci zgripţuroaicei de se duse până-n fundul cuptorului.
Apoi închise uşa de fier şi puse zăvorul. Văleu! ce mai urlete de te treceau
fiorii răzbăteau dinăuntru!
Dar vezi că Gretel
fugi de-acolo, să n-o mai audă, şi vrăjitoarea cea haină pieri ca o netrebnică,
arsă de dogoare. Şi arse până ce se prefăcu în scrum.
Gretel dădu fuga
într-un răsuflet până la grajdul unde era închis Hansel şi, deschizându-l,
strigă bucuroasă:
- Am scăpat, Hansel,
am scăpat, frăţioare! Vrăjitoarea a pierit!...
Solarium by William Lamson
Solarium
functions as both an isolated hillside sanctuary and, as Lamson has put it, an
"experimental greenhouse." Caramelized sugar is baked into the
windows of Solarium, tinting
each a unique amber shade. All plants create sugars through photosynthesis;
those inside Solarium use light
that has been filtered through sugars, a circular process. Weather permitting, Solarium is designed to be viewed
from afar, where it appears as a jewel-like object, and from within, for the
experience of its unusual plays of light.
Sa
aveti pofta de cultura!
Comentarii
Trimiteți un comentariu